Toate la timpul lor…

… cât timp rezultatul merită așteptarea?

Refugiul meu, de mai bine de 30 de ani, e în citit. Cărțile m-au trecut punți grele și mi-au recalibrat mințile, când riscam să le pierd, mereu mă întorc la povești când povestea mea se împotmolește în tot felul de obstacole.

Nu citesc orice și nu mă feresc să abandonez o lectură care nu-mi aduce nimic, dar când prind o lectură care curge și îmi mai și dă teme de gândire noi… n-o las din mână. N-am regretat niciodată o astfel de obsesie, (aproape) toate de scurtă durată.

Săptămâna trecută căutam un roman epic, care să mă înghită . Am dat de 11/22/63, o poveste alternativă a asasinării lui J.F.K. scrisă de Stephen King, scriitor care nu m-a dezamăgit niciodată. Câteva zile mai târziu, devorasem 700 de pagini ca și cum aș fi sorbit o bere rece într-o zi toridă de vacanță (din Dallas, 1963, de exemplu).

Povestea fantastică a unui călător prin timp m-a ținut conectat, dar paginile de final, ca de jurnal al lui King, m-au pus pe gânduri.

Stephen King s-a gândit la această carte 40 de ani, din 1972 până în 2011, timp în care lumea s-a schimbat într-un mie de moduri pe care scriitorul le vede și în alte milioane de feluri, pe care nu le poate nici măcar bănui. Când a avut ideea originală pentru 11/22/63, King nu publicase nicio carte (Carrie a apărut în ’74) și, probabil, nu se simțea pregătit pentru ceea ce avea să devină a doua cea mai lungă carte a sa (după Under the Dome, preferata mea).

40 de ani mai târziu și la aproape 50 de ani după evenimentul tragic care a aprins scânteia, cartea a ieșit și e formidabilă. 48 de cărți au precedat-o și Stephen King care nu mai era demult un simplu profesor, ci un titan al literaturii moderne, a pus tot ce avea într-o poveste care, mai presus de oricare alta, e foarte, foarte personală. Pentru adolescentul Stephen din Maine și pentru maestrul King din bibliotecile întregii lumi.

Toate la timpul lor.