Fără glorie

Sunt multe povești de spus după finala Ligii Campionilor din 2025.

PSG vs Inter s-a încheiat cu 5-0, în cea mai categorică victorie din istoria finalelor celei mai importante competiții din fotbalulul european. A câștigat, pentru prima oară în istorie, un PSG care a aliniat o echipă cu 5 ani mai tânără, în medie, față de cea a Interului (alt record!), dar pe gazon a mai fost un mare câștigător despre care se vorbește mai puțin. 

Arbitrul român Istvan Kovacs a avut o meci ușor, fără agresivitate pe teren sau faze complicate. A reușit să ducă finala la capăt, de la centru, fără să se remarce prin alt gest decât acela de a încheia meciul la 10 secunde după minutul 90, pentru că prelungirile n-ar fi avut niciun sens la 5-0. Kovacs a făcut ceea ce orice arbitru visează: a condus impecabil o finală de Liga Campionilor.

Un arbitru de centru nu se poate ascunde. Nu are unde. Orice greșeală este exagerată de presă și de fani, orice meci condus fără probleme e considerat ceva normal. E o meserie fără glorie.

Oare copilul Istvan Kovacs a visat să fie primul arbitru din istorie care conduce 3 finale europene în 4 ani? A visat să fie complet neremarcabil la centrul unei finale istorice? Și-a imaginat că poate fi unul dintre cei mai buni din lume în meseria lui… fără glorie?

Oricare ar fi visul pe care-l are un copil, fie la Carei, București, Londra sau Los Angeles, munca și consecvența sunt singurii lui aliați pe drum. Istvan Kovacs a muncit 20 de ani pentru a ajunge la apogeul carierei sale pe 31 mai 2025, la Munchen.

Ce mai poate face mai departe? O finală de Euro sau chiar una de Mondial?

Da, dar până acolo e nevoie să fie cel mai bun din lume în fiecare zi. Meci de meci. La Galați sau Manchester sau Salonic sau Madrid. Fără glorie.