De ce să nu ne temem de AI

Și de ce am putea să ne temem, în schimb.

Au venit roboții. ChatGPT, Midjourney, un motor de căutare competitiv de la Microsoft, Bard și multe altele. Așa arată roboții. Atât s-a putut. Îi așteptam cam de la primul Terminator, știam că e doar o chestiune de timp și tot n-am fost pregătit pentru un… robot-influencer.

Cum altfel, dacă nu robot-influencer, se poate numi un mecanism care ne face pe toți să vorbim despre… ea? Sau el (deși prea știe multe chestii pentru a fi un ”el”). Sau ei. Sau ceva.

Ce e ChatGPT și toată suita de jucării ”deștepte” pe care le-am căpătat, ca omenire? O inteligență artificială pusă la dispoziția câtorva miliarde de oameni care habar n-au ce să facă astăzi cu noua lor super-putere. Din moment ce au toți și accesul la noua tehnologie este democratizat, mai este inteligența artificială de domeniu public o super-putere?

De unde știe ChatGPT chestii? Ceea ce numim astăzi ”inteligență artificială” este un LLM (Large Language Model), adică un mecanism care învață automat din volume uriașe de text, pe care nicio minte umană nu le-ar putea procesa vreodată. AI-ul ia examene menite oamenilor, care nu s-au schimbat, în esență de 30 sau chiar 50 de ani? Așa… și?

Capabilitățile practice ale AI-ului din 2023 depind, în totalitate, de tot ce a gândit, scris și sistematizat rasa umană vreodată. AI-ul din aprilie 2023 nu are nici cea mai vagă idee despre ce urmează se întâmple în mai 2023.

What happens when we stop pooling our knowledge with each other & instead pour it straight into The Machine? Where will our libraries be? How can we avoid total dependency on The Machine? What content do we even feed the next version of The Machine to train on?

Ideea asta am pescuit-o dintr-un tweet al lui Peter Nixey (antreprenor, investitor și developer), care se întreabă de unde va mai învăța următorul ChatGPT lucruri noi, dacă oamenii vor alege să facă bani ușori, fiecare cu ecranele lui, folosind tehnologia de azi, fără a mai inova pentru mâine și fără a mai simți impulsul de a colabora, de a dezbate, de a pune abilități distincte la treabă cu un scop comun.

Ca ”knowledge worker” nu mă tem că voi rămâne fără o carieră pentru că noua jucărie a planetei abia deschide uși către modul în care vom produce chestii valoroase în viitor. Habar n-am cum va arăta viitorul, la fel cum primii oameni care au dat peste foc, roată și droguri nu au putut să bănuiască ce descoperire epocală aveau în față.

Dacă e un singur lucru pe care l-am învățat în ultimii ani din industria de IT, acela este că nu e nimic de speriat în incertitudine. Nu vreau să știu tot, m-ar obosi teribil asta. Incertitudinea mă ajută să mă pot gândi la ce știu sau să pun întrebări cât mai potrivite pentru a progresa.

Nu mai există cariere de 40 de ani în 2023 și n-au mai existat de la liberalizarea accesului la informație și la puterea de a inventa și a te reinventa. Lucrez în industria de IT de 15 ani și nu am niciun plan de a schimba domeniul (am încercat, n-a mers) și asta nu înseamnă absolut nimic, pentru că mâine mă poate lovi ideea care schimbă tot.

Nu trebuie să ne temem de AI mai mult decât s-ar fi temut un miner de un târnăcop. AI-ul este o sculă pe care nu știm încă s-o folosim pentru progres. Vom învăța, vom afla, vom progresa.

Trebuie să ne temem, puțin de tot măcar, de tentația de a răspunde tuturor nevoilor de astăzi cu AI-ul de astăzi. N-ar fi rău să experimentăm ca exercițiu de umanitate, să ne facem un scop din a încerca idei diferite celor proprii în muncă și viață. Să ne temem, tot puțin, de confortul propriului birou și al ecranelor care ne vorbesc și cu care vorbim după pandemie, mai mult decât ar fi sănătos.

Să nu ne uităm în priză, oricât de productivă ar fi priza.

Am publicat bucata asta și pe Linkedin, în engleză.

Knowledge worker = „Lucrătorii implicați în principal în crearea și diseminarea cunoștințelor; indivizi care se bazează pe intelect, expertiză și creativitate în munca lor.” Sau cel puțin asta a zis ChatGPT că înseamnă…