De ce aleg să fiu optimist

Am fost pesimist de când mă știu, dar în ultimii ani am început să mă tratez. 

De ce este pesimismul atât de ușor de adoptat? De ce e atrăgător în societate?

Pesimistul pare să știe despre ce vorbește. Pericole au existat mereu… Sunt evidente dacă știi despre ce vorbești, fie că e o industrie, un grup social, o tehnologie chiar. 

AI-ul ne va lua locurile de muncă. 

Războiul mondial e în toi și noi, românii, suntem doar un pion pe hartă. 

Vom muri din cauza schimbărilor climatice. 

Boli noi ”scapă” din laboratoare.

Orice mâncăm ne face rău.

Poți găsi o legătură ”clară” între orice necaz personal și problemele profunde ale societății, industriei sau umanității. Nu e doar problema ta, e o problemă generală pe care nu ai cum să o eviți. 

Pesimismul e simplu.

Instinctul de supraviețuire e cel care a cucerit lumea pentru Homo Sapiens. Nu?

Nu! 

Progresul umanității e lent și nu apare la știri. Tabloidele nu scriu despre progres. Pe social media este (prea) rar vorba de chestiile care merg bine.

Optimismul e credința că, statistic, șansele sunt mai bune să fim martorii unor vremuri mai bune sau chiar să facem noi vremurile să fie mai bune. E nevoie doar de timp, iar asta ne lipsește tuturor.

Să fii optimist înseamnă, automat, să fii rupt de realitatea pe care știrile și social media și necazurile personale o construiesc. 

Optimist nu pot fi, din oficiu, niciodată. Dar orice moment de zoom-out pe care mi-l permit îmi arată cât de mult am progresat, de unde vin și încotro merg, cât s-a schimbat în bine locul în care trăiesc, cât de puternic e tribul din care fac parte.

Optimismul e o bulă în care aleg să intru, pentru că nu poți construi pe pesimism. Iar eu trebuie să construiesc, nu pot altfel. 

Ați pățit?