Skip to content

Cărțile mele esențiale

Am citit multe tâmpenii în viața mea, pentru că am fost genul de copil care chiar citea cam tot de pe lista de lectură pe care o primea de la școală. Printre ele au fost și cărți bune, evident. Tot exercițiul ăsta din copilărie mi-a prins bine la cap și mi-a format gusturile de cititor adult, așa că regretele-s puține. Aș recomanda și altora să citească tot ce am citit eu? În niciun caz, viața e mult prea scurtă, așa că aici urmează să înșir niște cărți esențiale pentru mine.

Cărți cu idei iesite din comun, care te dărâmă și te reconstruiesc la loc, care te fac să gândești sau, pur și simplu, scrise foarte bine. De parcă ar fi simplu să scrii bine… În fine: ce-am citit și nu regret, în 5 categorii:

  1. Romanele copilăriei
  2. Marile romane rusești;
  3. Romanele non-rusești (americane majoritatea)
  4. Science Fiction
  5. Non-ficțiune (sport și memorii, în principal)

Romanele copilăriei

Am citit câteva sute de cărți când eram copil, pentru că nu aveam internet pe vremea aia. Majoritatea nu mi-au rămas în cap, multe nu mi-au plăcut, dar mi-au oferit baza de care aveam nevoie. Preferatele mele sunt mai jos.

  1. Robinson Crusoe (Daniel Defoe) – prima carte pe care mi-a citit-o bunicul pe când aveam 6 ani, cartea asta stă la baza sistemului meu de valori. Printre altele, m-a învățat să nu mă tem niciodată de singurătate. 
  2. 20.000 de leghe sub mări (Jules Verne) – cu asta a început fascinația pentru Jules Verne și pentru literatură, după ea au urmat multe altele. Cred că fiecare copil ar trebui s-o citească. 
  3. Singur pe lume (Hector Malot) – am citit acest roman al copilăriei la vârsta numai bună și s-a lipit de mine cu o serie de imagini și de gusturi pe care le caut și azi prin lumea reală.
  4. Pe frontul de Vest, nimic nou (Remarque) – prima mea carte serioasa despre război (o obsesie sănătoasă, pe care o întrețin și azi), citită în adolescență, taman la timp să-mi tempereze pornirile naționaliste de atunci.
  5. Contele de Monte Cristo (Dumas si Maquet) – pentru neclintirea unui spirit în fața întregii lumi.

Marile romane rusești

Boala mea de când eram adolescent: romanele rusești. Încă mai am vreo câteva clasice de care nu m-am atins, dar poate nu mă curăț până ajung și la ele. 

  1. Doctor Jivago (Boris Pasternak) – Yuri Jivago e personajul cel mai apropiat ființei mele, nu m-am identificat niciodată mai puternic cu un personaj. 
  2. Frații Karamazov (Dostoievski) – Ivan Karamazov a fost primul personaj din literatura care m-a pus serios pe gânduri, poate pentru că eram și la vârsta la care e cazul să începi să gândești (să fi avut 20-21 de ani). Am început să scriu prima oară după ce am terminat de citit cartea asta. 
  3. Crimă și pedeapsă (Dostoievski) – o carte care m-a sufocat, insuportabilă și superbă în acelasi timp. Un chin și o revelație. N-am putut s-o citesc când m-am apucat prima oara, în adolescență. 
  4. Război și pace (Tolstoi) – pentru meticulozitatea unei construcții literare uriașe, imposibil de povestit fără a-i strica din farmec.
  5. Moartea lui Ivan Ilici (Tolstoi) – pentru că un scriitor mare nu ucide un personaj cu o virgulă, ci în câteva zeci de pagini sublime.
  6. Viață și destin (Vasili Grossman) – pentru scrisoarea de adio a unei mame catre fiul său, un Război și pace la un secol dupa Tolstoi. O carte interzisa în URSS timp de 30 de ani.
  7. Inimă de câine (Bulgakov) – o satiră deloc amuzantă care putea fi lejer despre anul 2021.
  8. Lolita (Vladimir Nabukov) – povestea e controversată (dragostea unui pedofil pentru o fetiță), dar limbajul în care e scrisă cartea o transformă într-o capodoperă. Nabukov a scris-o în engleză și a făcut-o impecabil, o operă de artă care merită citită în original.
  9. Învierea zeilor sau romanul lui Leonardo Da Vinci (Merejkovski) – o carte mai puțin cunoscută, cred eu că pe nedrept, pentru că e tot ce ți-ai putea dori de la o răscruce de idei între Da Vinci si literatura rusă.
  10. O zi din viața lui Ivan Denisovici (Soljenițîn) – pentru povestea universală a celor ce-și înșiră zile la fel de cenușii timp de zeci de ani.

Romane non-rusești

N-am știut cum să le zic altfel.

  1. 1984 (George Orwell) – pentru ca Orwell a intuit direcția în care o va lua civilizația umană și pentru scena cu șobolanii, care mă vă bântui toată viața.
  2. Cu sânge rece (Truman Capote) – o tragedie reală, transpusă într-un roman. Carte de Pulitzer, undeva la granița dintre jurnalism narativ și literatură.
  3. Pentru cine bat clopotele (Hemingway) – pentru că am înțeles despre ce era vorba în piesa omonimă a celor de la Metallica, o conexiune care mă fascinează și la 10 ani după ce a făcut click în capul meu.
  4. Adio, arme (Hemingway) – s-a lipit de sufletul meu ca nicio altă carte a lui Hemingway (care e printre preferații mei). Ultimele 10 pagini sunt sfâșietoare, pur și simplu te descompul emoțional.
  5. Candide (Voltaire) – un optimism aproape inconștient, o revigorare a minții în vremuri bizare, pe care cititorul le trăiește la două secole și jumătate după publicarea cărții. Genul de carte pe care ar trebui să o citească fiecare om.
  6. Man’s search for meaning (Victor Frankl) – pentru o iubire de neclintit, pentru viața trăită intens în mijlocul unui război sălbatic, pentru lumina din interior în noaptea rațiunii.
  7. Bătrânul si marea (Hemingway) – scurtă, impecabil scrisă, stilistic perfectă și cu o ultimă frază, de 3 cuvinte, care te pocnește în moalele capului. Slăbiciunea mea personală e cărticica asta, pe care am citit-o de câteva ori, de drag.
  8. Recviem pentru Est (Andrei Makine) – conține tot ce avem nevoie să știm vreodată despre război, în vreo 200 de pagini.
  9. Numele trandafirului (Umberto Eco) – foarte mișto la orice vârstă.
  10. Ghepardul (Giuseppe Tomasi di Lampedusa) – un foarte bun roman mai puțin cunsocut, bine copt sub soarele Siciliei.

Science Fiction

M-am apucat de citit SF după 30 de ani, că nu m-a dus capul până atunci. 

  1. Trilogia Fundatiei (Isaac Asimov) – pentru că ne-a făcut să visăm la stele, când încă nu am terminat să ne omorâm între noi pentru a avea dreptate. Asimov e adevăratul profet al rasei umane. 
  2. Dune (Frank Herbert) – uriaș roman, probabil cel mai bun SF din toate timpurile. Primul dintr-o serie de șase.
  3. Vorbitor în numele morților (Orson Scott Card) – cartea asta e partea a doua a ultra-popularului Ender’s Game, roman care e bun, dar e doar o poartă de intrare în universul lui Ender Wiggin. Cartea a doua, Speaker for the Dead e absolut superbă, mult mai complexă și mai frumoasă decât prima. Probabil că o voi reciti la un moment dat.
  4. Ready Player One (Ernest Cline) – genul de carte pe care o citești pe nerăsuflate. Povestea Metaverse-ului înainte care Metaverse-ul să existe.

Literatura română

Caragiale, Creangă și Eliade au fiecare o vârstă la care sunt potriviți, dar preferatele mele au venit de la alți scriitori:

  1. Ion (Rebreanu) – romanul ăsta conține, la fiecare frază, o definiție a poporului român. Sub-apreciat de români și complet necunoscut în străinătate.
  2. Pădurea spânzuraților (Rebreanu) – nu am înțeles niciodată de ce cartea asta nu e un clasic al literaturii europene.
  3. Marele singuratic (Marin Preda) – scriitorul meu de suflet dintre clasicii români. Nu tocmai ușor digerabil, dar nici România despre care a scris nu era vreo grădină, deci are sens.
  4. Răceala (Marin Sorescu) – o piesă de teatru mai puțin cunoscută, dar foarte bine scrisă.

Non-fiction

  1. Michael Jordan. The life (Lazenby) – unul dintre eroii copilăriei mele, un sportiv gigantic, cu o mentalitate și o poveste pe măsură.
  2. Alex Ferguson. My autobiography – modelul meu în viață e Sir Alex, ce altceva să mai spun?
  3. I Believe In Miracles (Daniel Taylor) – povestea lui Brian Clough și a miracolului pe care l-a reușit cu Nottingham Forest, echipă pe care a luat-o din liga secundă și alături de care a câștigat de două ori la rând Cupa Campionilor Europeni.

Ce-mi lipsește din lista asta?

Published inBlog

One Comment

  1. samaerium samaerium

    Anna Karenina (Tolstoi) @ rusi si… Solaris (Lem) @ SF 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published.